Vocea studenților

 Cel mai așteptat eveniment medical gălățean:  Congresul Naţional cu participare internaţională „GALMED” 2021
 

GalmedFinalul de an aduce în viaţa medicală gălăţeană cea de-a XI-a ediţie a Congresului Naţional cu participare internaţională pentru Studenți, Farmaciști, Medici Rezidenți, Medici Dentiști, Asistenți Medicali Generaliști și Moașe „GALMED” 2021, manifestare devenită deja tradiție, organizată de Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi (SSMG), în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi și Facultatea de Medicină şi Farmacie.

Evenimentul ştiinţific şi educaţional se va desfăşura în perioada 9-12 decembrie, iar cele 4 zile de congres vor fi destinate conferinţelor şi workshop-urilor pe teme de interes actual din domeniul sănătaţii și prezentărilor de lucrări ştiinţifice, repartizate pe patru secţiuni: Medicină Generală, Medicină Dentară și Tehnică Dentară, Farmacie și Asistență Medicală Generală și Moașe, fiecare având 2 subsecțiuni: prezentări orale și poster. Congresul reunește în fiecare an peste 300 de studenţi, farmacişti, medici stomatologi, medici rezidenţi, asistenți medicali generaliști, dar și moașe.  

Obiectivele manifestării sunt: implicarea studenţilor, farmaciştilor, medicilor stomatologi, medicilor rezidenţi, asistenților medicali și a moașelor în activități de cercetare; completarea pregătirii practice pe care o dobândesc studenții de-a lungul timpului; îmbunătăţirea cunoştinţelor şi tehnicilor medicale; recunoaşterea valorii ştiinţifice şi încurajarea performanței. Prezentarea rezultatelor cercetărilor efectuate de-a lungul timpului este benefică pentru studenții din anii terminali, ca un exercițiu în plus pentru pregătirea examenului de licență. Ei vor primi un feedback din partea comisiilor de specialitate și își vor putea îmbunătăți atât lucrarea, cât și tehnicile de comunicare orală.

Cele mai bune lucrări vor fi premiate substanțial cu cărți de specialitate, materiale utile în cariera medicală și farmaceutică, precum și alte surprise. Totodată, participanții vor avea ocazia să interacționeze între ei, studenții având modele de urmat printre personalitățile prezente la manifestare.

Cei care doresc să se înscrie la GALMED, o pot face ca participant activ sau pasiv. Un ACTIV este autorul/ co-autorul unei lucrări științifice prezentate în timpul Congresului și participă la conferințe, workshop-uri și programul social al Congresului, în funcție de pachetul ales. Cel PASIV nu susține o lucrare științifică, dar ia parte la conferințe, workshop-uri și programul social al Congresului, în funcție de pachetul ales. Fiecare participant înscris și prezent la manifestările congresului primește o diplomă, evenimentul fiind creditat cu puncte de Educație Medicală Continuă și puncte de Educație Farmaceutică Continuă.

„GALMED pune în valoare personalitățile medicinei gălățene și nu numai, este un liant între medicii de astăzi și cei de mâine, dar și un promotor al noutăților în domeniul medical și farmaceutic. Studenții, farmaciștii, medicii rezidenți, medicii dentiști, moașele și asistenții medicali au posibilitatea de a interacționa și de a se documenta timp de patru zile, prin numeroasele conferințe și workshop-uri interactive care doresc să pună în lumină problemele sănătății globale, noi tehnici de tratament, diferite manevre pe care trebuie să le cunoască orice student medicinist,” a explicat Călin Puiu, anul IV Medicină, vicepreședinte SSMG.

                                               Lucian Onișor, student Facultatea de Medicină și Farmacie