Prezenți la timpul prezent

Conferinţa internaţională „UGAL – Dialoguri ştiinţifice şi culturale”, în premieră la U.D.J.G.
 

foto Dialoguri stiintifice si culturale Șapte invitaţi de talie mondială, din care jumătate au legătură cu Galațiul, vor participa, în intervalul 18-28 octombrie, la Conferinţa internaţională „UGAL – Dialoguri ştiinţifice şi culturale”, organizată în premieră, de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în cadrul proiectului Internaţionalizare pentru dezvoltare instituţională la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi” - IDEI (UGAL)21.

Cei șapte au fost aleși de un comitet științific și vor interacționa cu publicul interesat în cadrul unor dezbateri online pe teme legate de inginerie, antropologie, artă, educație, mediu și schimbări climatice sau marketing. Astfel, seria dialogurilor științifice și culturale se va deschide cu prelegerea prof. emerit Marc J.M. Abadie, University of Montpellier, France and ERA CHAIR holder Horizon 2020 at SupraChem Lab, Institute of Macromolecular Chemistry “Petru Poni“, Iasi, Romania. Studenții, doctoranzii, masteranzii și cadrele didactice sunt așteptați cu toții să intre pe platformă luni, 18 octombrie, de la ora 11,00, titlul prelegerii fiind: How to Achieve Excellence Through a Mastered Education System.

Marți, 19 octombrie, de la ora 11,30 este rândul unui absolvent al Universității “Dunărea de Jos” din Galați (1988) să devină memorabil. Dragos Axinte, Professor of Manufacturing Engineering in the Department of Mechanical, Materials and Manufacturing Engineering at University of Nottingham, UK and Director of the Rolls-Royce University Technology Centre (UTC) in Manufacturing and On-Wing Technology va conferenția pe tema: From Dacia to Rolls-Royce: A research journey against the odds.

Miercuri, 20 octombrie, de la 11,30, vom afla mai multe despre forța valurilor și nu numai: prof. Mariana Bernardino, Leader of the Group of Marine Environment from Centre for Marine Technology and Ocean Engineering (CENTEC), University of Lisbon, Portugal va vorbi despre: Climate Change, Marine Enviroment and Energy.

Gălăţeanul Adrian Bejan, profesor la Universitatea Duke din Statele Unite ale Americii, nu mai are nevoie de nicio prezentare. El a primit, recent, la Berlin, premiul Humboldt pentru întreaga activitate și este primul român şi cel dintâi din istoria universităţii americane căruia i s-a decernat, în 2017, Medalia „Benjamin Franklin” pentru Teoria Constructală privind proiectarea si evoluţia în natură, societate și știinţă. Prezent la Conferinţa internaţională „UGAL – Dialoguri ştiinţifice şi culturale”, va avea pe 21 octombrie de la ora 17,00 o prelegere pe tema: Freedom and Evolution.  

Gerard A. Weber, Associate Professor in the Department of Social Sciences at Bronx Community College of the City University of New York, U.S.A. va iniția audiența în domeniul antropologiei socioculturale, pe 22 octombrie de la ora 17,00, cu o lucrare bazată pe un studiu făcut chiar în Galați: “I Don’t Know If I Can Take Much More of This”: An Anthropological Account of Retirement among the Working Class in Neoliberal Galati, Romania.

Marți, 26 octombrie vom da voie artei să ne încânte: sculptorul gălățean, Marian Sava, absolvent al Royal Academy of Fine Arts din Bruxelles, Academic Knight of the International Academy "Greci Marino" of Italy, laureat pentru lucrările sale în Belgia (țara unde își are reședința), Franța, Grecia, Liban și Turcia ne va vorbi despre Vibrations in 3D. Prelegerea va fi pe link-ul creat în online cu începere de la ora 17,00.

Seria dialogurilor din cadrul conferinței internaționale va fi încheiată de Sorin Alexe, Managing Member, QML Alpha LLC, USA, specialized in Algorithms Design, Discrete Math, Machine Learning. Tema prelegerii sale, care va avea loc pe 28 octombrie, de la ora 17,00 va fi: Culture, Research, and Implementation of Data Driven Investment Strategies in Stock Market.

Proiectul Internaţionalizare pentru dezvoltare instituţională la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi” - IDEI (UGAL)21 - cod CNFIS-FDI-2021-0349 este finanțat din Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI 2021) și se desfășoară în intervalul mai-decembrie 2021.  Obiectivul principal al acestuia constă în creşterea reputaţiei şi a vizibilităţii UDJG, îmbunătățirea calităţii programelor educaționale, a cercetării ştiinţifice, precum și a serviciilor pentru studenți și realizarea unei contribuţii semnificative asupra inserției profesionale și implicării în societate. 

“Conferinta reprezintă o oportunitate pentru studentii, masteranzii, doctoranzii si cadrele didactice din universitatea noastră de a dialoga şi de a schimba experiențe cu personalitati stiintifice si culturale din întreaga lume pe teme de mare actualitate. De asemenea, prezentarile, transmise live pe Zoom sau Microsoft Teams, vor putea fi vizionate de publicul larg, comunitatea galateana si nu numai. Va fi, sper, un regal al științei și culturii, de care avem mare nevoie”, a declarat prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău, directorul proiectului.

Detalii despre Conferință, participanți și link-urile de acces sunt disponibile aici: https://internationalizare.ugal.ro/index.php/en/events/ugal-scientific-and-cultural-dialogues