Cenaclu

 

Când știi pentru ce și mai ales pentru cine
tot ce faci pare mult mai ușor.

Nu simți nici oboseala, nici efortul,
dacă ai o motivație.

Nimic nu e greu când știi că
la capătul drumului
te așteaptă cineva.

Nu mi-a reușit niciodată
să lupt pentru mine și atât.

Să țin în mine totul
și să-mi fiu eu mie de-ajuns.

Chiar dacă se spune
că ne naștem și murim singuri,
viața nu e o sumă de destine paralele.

Nu trăim cu ochii închiși.

Sufletul nostru, dacă e singur,
se-nchide și nu mai tresare.

Dar dacă simte rezonanța unui alt suflet,
ia viața în piept,
respiră adânc
și simte că trăiește deplin.

povestea, de data asta, începe de la sfârșit:

la venirea noastră, aici, după primele adulmecări,

ființele se adunară pe aceeași punte – ochi, inimă și marginea lor

(aceeași faleză, aceleași chei);

urcând treptele, pașii își puteau atinge chiar umbrele

și cuvintele mele nu păreau mai nimic, din singurul lor semn;

sus, apoi, ajungând, am privit prin sticla ocheanului,

așa cum se privește, cred, orice poveste,

răsturnând - la început distanța, apoi apropierea - și-acestea, dintre noi;

negre sau gri ca dintr-o scoică

se pictau aceleași vânturi, aceleași valuri,

același vas pe care poposisem și-atunci întâmplător,

fără ca tu să înrobești! ca și cum se-aliniară aceleași planete –

”phileo”, ”eros”, ”agape”! în ciuda firii lor - și pe pământ;

neștiute, astfel, dar rostite de tine, ți-au fost cuvintele,

amintindu-ne mie, singura lor povestitoare.